marți, 21 iunie 2016

Cheesecake de ciocolata fara coacere-Tort de ciocolata si branza mascarpone

         Buna ziua,asa cum am promis acum va prezint o reteta pe baza de ciocolata.Este vorba despre un cheesecake de ciocolata,este de fapt un tort de ciocolata si branza mascarpone care nu necesita coacere si se face destul de usor.Cheesecake este practic un tort cu branza si blat de biscuiti.Acesta pe care vi-l prezint eu azi este cred cel mai gustos cheesecake pe care l-am mancat vreodata,este deosebit ca gust,este fin,este ceva ce nu gasiti in cofetarii,este un tort care da clasa in ceea ce priveste gustul său multor prajituri de nota zece.
     Poate fi servit cu un sos de capsuni sau zmeura si cu frisca pentru un plus de savoare.Puteti citi reteta aici si sa vedeti pozele de mai jos sau sa vizionati reteta pe canalul meu youtube.

Ingrediente:
Pentru blat avem nevoie de:

  • 350g biscuiti digestivi(Pot fi cu scortisoara,cu fulgi de ovaz,cu ciocolata,etc)
  • 100g unt topit(de preferat 82% grasime)
  • 1 lingurita cu varf de cacao cernuta
  • Optional o lingura de zahar pudra daca va place mai dulce
Pentru crema avem nevoie de:

  • 800g branza mascarpone(eu folosesc pe cea de la Lidl)
  • 4 linguri cu varf de zahar pudra
  • 300g ciocolata cu lapte
  • 100g ciocolata neagra
Pentru glazura avem nevoie de:

  • 200ml smantana lichida pentru frisca(o folosesc pe cea de la Lidl pentru ca are un pret rezonabil si este foarte buna)
  • 200g ciocolata cuvertura sau ciocolata neagra de orice concentratie de cacao
Mod de preparare:

      Primul lucru pe care il faceti este sa pregatiti o tava rotunda cu diametrul de 22cm,cu peretii mai inalti de 5-6cm si sa fie detasabili.Tapetati aceasta tava cu hartie de copt atat la baza cat si peretii acesteia.
     Pisati foarte bine biscuitii(sa arate ca un pesmet) pe care apoi ii amestecati intai cu cacao si optional zahar si apoi cu untul topit.Dupa ce s-a incorporat bine untul in biscuiti ii rasturnati in tava pregatita si tasati bine cu o lingura formand un blat uniform.Daca nu tasati bine compozitia de biscuiti ,in momentul in care taiati tortul blatul se poate faramita la taiere.Bagati apoi tava in frigider pana cand pregatiti crema.
Prepararea cremei:
     Mai intai amestecati bine branza mascarpone cu cele patru linguri de zahar pudra.Aveti grija sa nu fie foarte rece branza,o scoateti cu aproximativ 30 minute din frigider inainte de a o pregati.Apoi topiti ciocolata neagra si cea cu lapte impreuna pe baie de aburi si cand s-a topit opriti focul,lasati ciocolata pe baie de aburi dar cu aragazul oprit si puneti o lingura de branza mascarpone si amestecati pana se incorporeaza,apoi adaugati alta lingura de branza si iar amestecati.La inceput amestecul se intareste putin,sa nu va speriati,pe masura ce adaugati branza si amestecati se va transforma intr-o crema superba.Dupa ce incepe sa se omogenizeze amestecul(asta se intampla dupa ce ati pus aproximativ 3 linguri de branza)nu mai tineti compozitia deasupra aburilor.Adugati treptat si restul de branza si amestecati pana incorporati toata branza si devine o crema omogena lucioasa. In momentul acela scoateti tava cu blatul din frigider si turnati crema niveland-o frumos,apoi bagati din nou in frigider pentru aproximativ o ora. Dupa o ora pregatiti glazura.
Pregatirea glazurei:
     Puneti intr-o craticioara pe foc smantana pentru frisca si in momentul in care aceasta s-a incins(aveti grija sa nu fiarba ci doar sa fie fierbinte),opriti focul si adaugati ciocolata maruntita amestecand pana se topeste toata ciocolata si devine o compozitie omogena.Lasati sa se raceasca,adica sa aiba temepratura camerei si apoi scoateti tava din frigider si turnati glazura deasupra niveland-o si pe aceasta frumos,apoi bagati din nou in frigider de data asta pentru 4-5 ore.
    Cand au trecut orele de mai sus scoateti tava din frigider,desprindeti usor peretii,scotand cheesecakul din forma si ornati deasupra dupa cum va place.Puteti sa decorati cu ciocolata alba topita,cu diverse ornamente,cu frisca si sa serviti tortul cu sos de capsuni sau zmeura,pentru ca este delicios alaturi de un sos de fructe acrisoare.Pentru o savoare mai buna va recomand sa il scoateti cu 10-15 minute din frigider inainte de servire.Acestea fiind spuse va spun spor la gatit si Pofta buna!


amestecam biscuitii pisati cu untul topit si cacao
punem amestecul de biscuiti in tava si tasam bine
asa arata blatul de biscuiti
amestecam branza mascarpone cu zaharul pudra
topim ciocolata neagra si ciocolata cu lapte impreuna
adaugam treptat branza mascarpone
asa arata crema de ciocolata cu branza mascarpone
turnam crema in tava
adaugam ciocolata  in smantana incinsa pentru glazura
asa arata glazura
turnam glazura racita peste crema
dupa 4-5 ore scoatem tortul din tava
desprindem hartia de copt
asa arata
Pofta buna!!!





















Va recomand de asemenea:
 
 Tort Dacquoise                         Tort Dobos                                   Tarta Tatin

3 comentarii:

  1. Am incercat reteta. Foarte bine dozate cantitatile. A iesit un cheesecake foarte gustos si apectuos. Multumesc pentru reteta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar eu va multumesc pentru apreciere si ma bucur ca v-a placut!

      Ștergere
    2. Iar eu va multumesc pentru apreciere si ma bucur ca v-a placut!

      Ștergere